Select your Top Menu from wp menus

PSRM propune interzicerea dublei cetățenii pentru judecătorii constituționali

Deputații PSRM vor veni joi, 26 octombrie, în Parlament cu o inițiativă legislativă prin care propun interzicerea deținerii dublei cetățenii de către judecătorii Curții Constituționale, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, luni, deputatul Vlad Batrîncea a motivat inițiativa prin faptul că „nu este normal ca șase cetățeni care au jurat credință altui stat, au pașaport străin în buzunar, au jurat respectarea Constituției altei țări, să decidă asupra sorții Republicii Moldova”. Vlad Batrîncea a făcut referire la recentele decizii ale instanței constituționale, din 17 și 20 octombrie, spunând că prin acestea Curtea Constituțională și-a permis să substituie rolul președintelui statului.

Vlad Batrîncea a explicat că proiectul de inițiativă legislativă vine cu amendamente la Codul Penal, la Legea cu privire la Curtea Constituțională și la Codul jurisdicției constituționale, prin includerea interdicției de a ocupa funcția de judecător al Curții Constituționale în cazul deținerii dublei cetățenii. Totodată, socialiștii intenționează să vină cu amendamente la Codul Penal pentru a simplifica procedura de tragere la răspundere penală a judecătorilor Curții Constituționale pentru fapte de încălcare a Constituției, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și pentru uzurparea puterii în stat.

„Când judecătorii Curții Constituționale iau decizia prin care dau la o parte președintele ales de tot poporul, considerăm că este uzurpată puterea în stat. Codul Penal trebuie să fie amendat astfel ca orice judecător care comite asemenea acțiuni să fie tras la răspundere penală”, a mai spus deputatul, subliniind că în prezent Curtea Constituțională nu mai reprezintă interesul Constituției, ci doar interesul unui singur partid. Deputatul a adăugat că pe 17 și 20octombrie Curtea Constituțională a admis o mare fărădelege, practic declarând că președintele Republicii Moldova nu-și poate exercita atribuțiile constituționale. Aceasta în timp ce avem un președinte activ, ce se bucură de susținerea cetățenilor, a subliniat Vlad Batrîncea.

Pe 17 octombrie, Curtea Constituțională a statuat că președintele Republicii Moldova are dreptul să verifice corespunderea candidatului propus de prim-ministru pentru o funcție, însă nu are drept de veto față de propunerea prim-ministrului. Refuzul deliberat al președintelui țării de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a propunerii repetate a prim-ministrului constituie o încălcare gravă a obligațiilor sale constituționale. Ca urmare a acestei decizii, Guvernul a sesizat Curtea în privința instituirii interimatului funcției de președinte al țării pentru a emite decretul de numire a ministrului apărării. Prin decizia emisă la 20 octombrie, Curtea a statuat că președintele Parlamentului sau premierul va exercita temporar interimatul funcției de președinte al țării pentru a emite decretul de numire a ministrului apărării.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/psrm-propune-interzicerea-dublei-cetatenii-pentru-judecatorii-constitutionali/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19