Partidul Socialiștilor vine cu un îndemn către toți susținătorii săi să
se mobilizeze și să fie gata la primul apel să iasă întru susținerea
formațiunii și a președintelui țării. Într-o declarație, PSRM
menționează că „nu recunoaște nicio decizie a așa-numitei Curți
Constituționale, iar toate acțiunile enunțate de Pavel Filip și alți
lideri ai Partidului Democrat sunt ilegale”, transmite IPN.
„Toate aceste acțiuni sunt anticonstituționale și orientate spre
destabilizarea situației din țară. Confirmăm încă odată că tot ce se
întîmplă și toate acțiunile Partidului Democrat și ale liderilor săi nu
sunt altceva decât uzurparea puterii de stat, care, conform
Constituției, este cea mai gravă crimă împotriva poporului și a țării”,
se spune în declarația PSRM.
Potrivit socialiștilor, „în aceste condiții nu poate fi vorba
despre niciun fel de alegeri anticipate”. „În prezent, în țară există
Parlament, Președinte și Guvern legitim. Partidul Socialiștilor vine cu
un apel către toți partenerii internaționali cu îndemnul de a acorda o
notă situației actuale din țară. Mulți dintre partenerii noștri au
felicitat-o deja pe doamna Zinaida Greceanîi cu ocazia alegerii în
funcția de președinte al Parlamentului și cu formarea structurilor
puterii. La moment continuă să apară tot mai multe declarații privind
recunoașterea guvernării noi și a conducerii parlamentului”, se mai
spune în declarație.
Totodată, Partidul Socialiștilor își îndemană susținătorii să nu cedeze în fața provocărilor.