Sute de protestatari s-au adunat sâmbătă seară în fața Universității din Teheran, cerând ca cei responsabili de doborârea avionului ucrainean de pasageri să fie pedepsiți. „Demisia nu ajunge!”, au scandat între altele protestatarii.
Ulterior, forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene împotriva manifestanților.
BBC relatează să ambasadorul Marii Britanii la Teheran a fost la mitingul în memoria victimelor accidentului dar când acesta a degenerat într-un protest împotriva autorităților, a plecat. A fost ulterior reținut de forțele de ordine, relatează BCC, sub acuzarea că ar fi participat la „organizarea protestului”. În baza Convenției de la Geneva, diplomații nu pot fi reținuți de autoritățile țării în care servesc.
Protestele au izbucnit după ce comandantul forțelor aeriene din cadrul Gărzilor Revoluționare a declarat sâmbătă că acestea își asumă responsabilitatea pentru doborârea, din greșeală, a avionului cu 176 de oameni la bord.
Nimeni nu a supraviețuit, iar majoritatea victimelor sunt cetățeni iranieni sau canadieni de origine iraniană.
Accidentul a avut loc pe 8 ianuarie, la scurt timp după ce Iranul atacase cu rachete două baze militare din Irak, care găzduiesc trupe americane.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…