Categories: PoliticȘtiri

Protestatarii PSRM şi PN au adoptat o rezoluţie care cuprinte 3 etape

Manifestanţii care au participat astăzi la acţiunea de protest, organizată de Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru, au adoptat la finele evenimentului o rezoluţie, în care se arată trei „etape de salvare”:

Astfel, la prima etapă protestatarii au cerut:

1.Demisia procurorului general, a directorului SIS, preşedintelui CSJ şi a Curţii de Conturi, a şefilor CNA, CNI şi CEC. De asemenea, se solicită demisia directorului Moldova1. Noile numiri se va face n baza unor concursuri deschise, cu participarea opoziţiei şi a societăţii civile.

2. Ridicarea imunităţii parlamentare, a tuturor persoanelor care au fost implicate in furtul miliardului.

3. Eliberarea deţinuţilor politici, arestaţi în urma acţiunii de protest din 6 septembrie.

La cea de-a doua etapă, manifestanţii au cerut:

1. Demisia imediată a preşedintelui Nicolae Timofti.

2. Acordarea votului de neîncredere Guvernului Streleţ.

3. Modificarea art 78 din Constituţie şi reintroducerea prevederii privind alegerea directă a şefului statului

La cea de-a treia etapă, protestatarii revendică alegeri parlamentare anticipate, care ar trebui organizate nu mai târziu de primăvara anului 2016.

La finanul ac’iunii de protest, liderii politici Igor Dodon ;i Renato Usatâi au declarat că vor rămâne să protesteze non-stop în corturi, în fața Legislativului. Cei doi au mai spus că participantii la actiunea de protest de astăzi au venit din toata tara, aici fiind câteva zeci de mii de oameni.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago