Membrii şi susţinătorii Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” şi ai Partidului Politic „Partidul Nostru” protestează în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) împotriva alegerii lui Mihai Poalelungi în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, transmite IPN.
Protestatarii afirmă că alegerea lui Miahi Poalelungi este ilegală, el fiind unicul candidat. Totodată, aceştia declară că asupra lui Poalelungi planează bănuieli rezonabile de corupţie. Liderul proiectului politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, a declarat că „Poalelungi este o sculă de-a lui Plahotniuc” (Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat n.r.).
Preşedintele CSM, Victor Micu, a remarcat că s-a anunţat transparent concursul şi orice persoană are dreptul să depună candidatura sa. Alţi candidaţi la funcţia în cauză nu şi-au înaintat candidaturile, iar acum CSM este obligat să examineze candidatura acestuia şi membrii Consiliului au dreptul să se expună.