Select your Top Menu from wp menus

Protest la Parlament: comercianții nu vor să muncească cu aparat de casă

Un grup de comercianți a pichetat luni, 27 februarie, clădirea Parlamentului. Protestatarii au declarat că, în condițiile în care muncesc, nu au cum să folosească aparatele de casă și cer să fie ridicată această obligație, transmite IPN.

„Aparat de casă NU!” –  a fost lozinca pe care grupul de protestatari a scandat-o în fața legislativului. Comercianții își doresc ca obligativitatea aparatului de casă să fie exclusă din legislație și, eventual, înlocuită cu o anumită taxă, pe care aceștia spun că sunt gata să o plătească.

Una dintre protestatare a spus că vinde carne într-o hală de la Piața Centrală și nu are cum folosi aparat de casă, inclusiv pentru că prețurile la piață oscilează. „Noi nu le cerem (autorităților, n.r.) condiții de trai, dar le cerem să nu ne pună acest aparat în gât. Pe un metru pătrat este imposibil să lucrezi cu el. Nu avem prețuri stabile, omul se târguiește și e concurență, pentru că nu e ca la magazin”, a spus comercianta.

Comercianții spun că se creează impresia că autoritățile au decis să recupereze din contul amenzilor care le sunt aplicate miliardul furat din sistemul bancar. Aceștia au mai spus că dacă demnitarii ar veni măcar pentru o zi să vadă cum e să muncești în locul lor, probabil i-ar înțelege și le-ar crea condiții.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/protest-la-parlament-comerciantii-nu-vor-sa-munceasca-cu-aparat-de-casa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19