Protest la Orhei. Edili oraşeneşti ameninţaţi cu acţiuni care i-ar lăsa fără funcţii VIDEO

In jur de 40 de oameni s-au adunat astazi  la Primăria orasului Orhei.   Majoritatea – persoane de varsta a treia, revoltate in special de cresterea continua a tarifelor la apa. Protestul a fost impresarat cu scandari privind demiterea primarului si chiar amenintari de organizare a unui referendum pentru revocare din functie.  Primarul Vitalie Colun, asistat de vice-primari si cativa specialisti din Primarie,  a incercat sa calmeze spiritele, in cadrul unui dialog  cu protestatarii. 

Oamenii care au venit dis-de-dimineata la Primaria Orhei, au fost invitati intr-o sala care s-a dovedit a fi neincapatoare pentru toate persoanele nemultumite.

Într-o atmosferă  gălăgioasă,  pensionarii i-au reproşat primarului Vitalie Colun creşterea tarifului la apă, o  taxa nou-apărută de doi lei pentru serviciile comunale, lipsa răspunsurilor la unele demersuri şi faptul ca nu-si respecta promisiunile  din campania electorală.

Timp de mai bine de o jumătate de oră primarul Vitalie Colun a incercat sa dea explicatii  privind majorarea tarifului la apa,  introducerea unei taxe noi si   alte probleme, dar nu a gasit prea multa intelegere   din partea  persoanelor indignate.

Nici propunerea primarului de a selecta cateva persoane din randul celor prezente pentru ca a doua zi , in biroul sau, sa discute cu acest grup  problemele existente in oras,   nu a fost sustinuta de catre majoritatea protestatarilor.

Inainte sa plece de la Primarie, oamenii s-au inteles sa ceara  vineri, la ora 10,  o noua intalnire cu conducerea orasului.  La această întalnire urmând să fie invitaţi şi consilierii orăşeneşti.

 Mai multe – in rubrica „Actualitatea”, care va fi pusa pe post in dupa amiaza acestei zile.  

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

4 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago