Peste 100 de persoane au protestat joi în fața sediului Centrului Național Anticorupție (CNA), cerând acțiuni din partea instituției în raport cu politicienii corupți din țară.
Protestatarii au adresat și o scrisoare deschisă către CNA, prin care au cerut demisia actualului șef al instituției, Viorel Chetraru, urmată de acțiuni eficiente în ancheta ce ține de „jaful secolului” din sistemul bancar.
De asemenea, manifestanții au cerut „demisia colaboratorilor care activează în serviciul ‘prevenirea și combaterea spălării banilor’În același, manifestanții au cerut arestarea lui Ilan Șor, învinuit în dosarul băncilor devalizate, dar și indicat drept principal vinovat de situația de la cele trei bănci în cadrul anchetei desfășurate de către compania Kroll. „Considerăm inadmisibil faptul ca Ilan Șor, care este indicat drept unul dintre principalii vinovați în ‘jaful secolului’ să stea nestingherit la libertate, ba chiar să i se permită să ajungă primar al unui oraș. Aceste acțiuni denotă complicitatea instituțiilor statului cu jefuitorii băncilor”, a declarat unul dintre organizatorii protestului, Liviu Vovc, citat de Independent.md.
Ilan Șor, primarul ales al Orheiului, se declară nevinovat in dosarul in care figureaza in calitate de bănuit.