Categories: PoliticȘtiri

Protest în fața Procuraturii Generale la Chișinău

Mai mulți activiști au pichetat astăzi sediul Procuraturii Generale din capitală, protestând împotriva a ceea ce consideră a fi persecutarea criticilor puterii prin intermediul unei justiții corupte. Potrivit „Ziarului de gardă”, activiștii s-au mobilizat prin Internet ca reacție la condamnarea la închisoare cu suspendare a actorului Sergiu Voloc și activistului civic Anatol Mătăsaru. La protest a fost prezent și activistul Oleg Brega, fost candidat pentru Parlament: „Considerăm că regimul încearcă să se răfuiască, să ne intimideze, cam ca pe timpul lui Voronin și Papuc. De aceea ne-am gândit să ne solidarizăm cu dl. Mătăsaru, care a fost condamnat cu suspendare, cu Sergiu Voloc (…), cu Domnica Cemortan, care abia astăzi a scăpat de amendă…” Oleg Brega a amintit că el însuși ar putea fi condamnat la mai multe zile de închisoare la Comrat pentru că a cerut să fie lăsat să intre într-o sală de judecată.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago