Categories: EconomicSocialȘtiri

Propuneri către CSE, în contextul relaxării restricțiilor: reluarea activităților unor magazine și permiterea plimbărilor în parcuri. Ce decizie ar putea fi luată în cazul bugetarilor

Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința Centrului unic de comandă, că va propune Comisiei pentru Situației Excepționale ca angajații din sistemul bugetar să rămână în continuare acasă cel puțin până pe data de 4 mai. Excepție fac angajații care activează în instituții ce deservesc cetățenii cum ar fi Agenția Servicii Publice, Casa Naționala Asistență Socială, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și alte instituții.

O altă propunere vizează permiterea accesului oamenilor în parcuri și păduri, începând de pe 27 aprilie, cu respectarea distanței sociale și în grupuri nu mai mari de trei persoane. Totuși accesul la terenurile de joacă și terenurile de sport va fi în continuare interzis.  

Unitățile comerciale nealimentare, de toate alimentare, ar putea fi deschise, de asemnea, începând cu 27 aprilie, cu excepția piețelor și centrelor comerciale. „În ceea ce ține de HoReCa, este prea devreme să eliminăm restricțiile săptămâna viitoare”, a menționat Igor Dodon. 

Menționăm că agenților economici din sectorul HoReCa li s-a permis să comercializeze alimente la pachet, precum și să le livreze. 

Igor Dodon anunță despre relaxarea restricțiilor în condițiile stării de urgență, chiar dacă numărul de infectări a depășit 3.000. Anterior spunea că în acest caz nu vor fi luate decizii privind eliminarea unor restricții.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago