Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința Centrului unic de comandă, că va propune Comisiei pentru Situației Excepționale ca angajații din sistemul bugetar să rămână în continuare acasă cel puțin până pe data de 4 mai. Excepție fac angajații care activează în instituții ce deservesc cetățenii cum ar fi Agenția Servicii Publice, Casa Naționala Asistență Socială, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și alte instituții.
O altă propunere vizează permiterea accesului oamenilor în parcuri și păduri, începând de pe 27 aprilie, cu respectarea distanței sociale și în grupuri nu mai mari de trei persoane. Totuși accesul la terenurile de joacă și terenurile de sport va fi în continuare interzis.
Unitățile comerciale nealimentare, de toate alimentare, ar putea fi deschise, de asemnea, începând cu 27 aprilie, cu excepția piețelor și centrelor comerciale. „În ceea ce ține de HoReCa, este prea devreme să eliminăm restricțiile săptămâna viitoare”, a menționat Igor Dodon.
Menționăm că agenților economici din sectorul HoReCa li s-a permis să comercializeze alimente la pachet, precum și să le livreze.
Igor Dodon anunță despre relaxarea restricțiilor în condițiile stării de urgență, chiar dacă numărul de infectări a depășit 3.000. Anterior spunea că în acest caz nu vor fi luate decizii privind eliminarea unor restricții.
sursa: radiochisinau.md