Biroul permanent al Parlamentului nu a respectat procedura de întocmire a proiectului ordinii de zi a ședinței plenare din 7 iulie 2022, iar 53% din proiectele aprobate au fost examinate, în mod prioritar, la solicitarea Guvernului și a șefei statului. Constatările aparțin Asociației Promo-LEX care monitorizează, săptămânal, organizarea și desfășurarea ședințelor plenare ale Legislativului, în cadrul campaniei #101. Parlamentul lucrează pentru tine?!
Potrivit monitorizării Promo-LEX, proiectul ordinii de zi a ședinței plenare din săptămâna curentă a fost întocmit în seara zilei de 6 iulie 2022 (ora 17.00) și aprobat pentru următoarele două săptămâni, în cadrul ședinței plenare din 7 iulie 2022. Conform Regulamentului Parlamentului, Biroul permanent întocmește proiectul ordinii de zi în prima jumătate a săptămânii premergătoare perioadei pentru care se aprobă. Totodată, acesta este aprobat de Parlament în ultima zi din săptămâna de lucru care precedă perioada pentru care a fost întocmit, iar ordinea de zi aprobată se plasează pe pagina web oficială a instituției și se înmânează deputaților la începutul săptămânii de lucru. Din aceste considerente, ordinea de zi a ședinței plenare din 7 iulie curent, urma să fie publicată luni, 4 iulie 2022.
La ședința din săptămâna curentă, Parlamentul a examinat 19 proiecte din cele 29 incluse pe ordinea de zi. 10 din 19 proiecte votate, au fost examinate, în mod prioritar, la solicitarea Guvernului și a Președintei Republicii Moldova. În opinia Promo-LEX, examinarea a peste 50 la sută din proiecte, în mod prioritar, pune la îndoială necesitatea adoptării acestora fără respectarea etapelor procedurii legislative și a celor de transparență decizională.
În cazul a 12 proiecte votate, ceea ce constituie 63%, transparența decizională nu a fost respectată. Dintre acestea, 6 proiecte au fost examinate în regim prioritar.
Transparența a fost afectată prin nepublicarea raportului comisiei sesizate în fond pentru 4 proiecte, inclusiv pentru un proiect lipsea și coraportul comisiei. Pentru un proiect de lege, votat în lectura a doua, nu a fost publicat avizul Guvernului, iar în cazul a 2 proiecte nu au fost publicate avizele autorităților a căror competenţă are tangenţă directă sau indirectă cu acestea. De asemenea, nu a fost respectat termenul de 10 zile lucrătoare pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul a opt proiecte de legi. În cazul proiectului nr. 150/2022 a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 10 zile de la data aprobării proiectului în primă lectură.
Proiectul de lege nr. 219 din 02.06.2022, al cărui autor este Guvernul, a fost examinat și votat în două lecturi, în cel mai scurt termen – în 35 de zile, iar proiectul 399/2022, înaintat de către un grup de deputați PAS, a fost supus dezbaterii și votării, în două lecturi, în cel mai lung termen – după 204 zile.
Și la ședința din săptămâna curentă s-a menținut tendința deputaților de a nu participa la procedura de votare. Chiar dacă la începutul ședinței și-au înregistrat prezența 85 de deputați, la procedura de vot au luat parte (prin exprimarea opțiunilor Pentru, Contra, Nu a votat), pentru diferite proiecte, între 60 și 76 de deputați.
Ședința plenară din 7 iulie 2022 a durat circa 7 ore, cu o pauză de 1,15 ore. Cele mai lungi dezbateri au fost asupra proiectelor pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Republica Moldova și UE privind asistența macrofinanciară pentru țara noastră și pentru ratificarea Contractului de credit cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare – circa 1 oră de dezbatere pentru fiecare proiect. Între 2 și 6 minute s-au examinat proiectele de lege cu nr. 273, nr. 37 și nr. 150.
Amintim că, Asociația Promo-LEX a lansat campania #101. Parlamentul lucrează pentru tine?! prin care își propune să realizeze un șir de activități de monitorizare și informare despre activitatea Legislativului. O primă activitate publică realizată este cea de monitorizare și comunicare periodică despre modul de organizare și desfășurare a ședințelor plenare ale Parlamentului.
În perioada anilor 2021–2025, activitatea Parlamentului Republicii Moldova este supusă unei monitorizări exhaustive în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.
sursa: promolex.md