Select your Top Menu from wp menus

Promo-LEX: Alegerile locale generale din 2015 pot fi amânate doar în caz de RĂZBOI sau CATASTROFĂ

Asociația Promo-LEX prezintă Expres-analiza „Scenarii posibile pentru stabilirea datei alegerilor locale generale din 2015”. Potrivit prevederilor legale descrise în analiză, Asociația Promo-LEX precizează și insistă că alegerile locale generale urmează a fi organizate în intervalul 5 iunie – 4 septembrie 2015, iar Parlamentul trebuie să stabilească data scrutinului cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri.

Juriștii menționează că potrivit principiului continuității puterea în stat poate fi prelungită o perioadă de timp, chiar dacă a expirat mandatul, legalizând funcția de „interimat al alesului poporului”. Conform principiului reprezentativității, aleșii poporului dispun de un mandat limitat, iar după expirare aceștia mai pot exercita mandatul o perioadă foarte distinctă de timp până când intră în exercițiul funcțiunii viitorii aleși locali. În lipsa unor prevederi legale clare care ar stabili termenul maxim de „interimat” al aleșilor locali, putem face anumite concluzii şi deducții făcând analogie între prevederile generale de organizare a alegerilor parlamentare şi cele locale, precum și între durata mandatului deputatului în Parlament și a alesului local.

Prin analogie, cu data stabilirii alegerilor parlamentare, juriștii Promo-LEX s-au ghidat de art. 76 din Codul Electoral, în care se menționează că alegerile pot fi desfășurate în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului. Acest termen maxim nu poate fi extins altor categorii de aleși ai poporului, în speță consilierilor locali, raionali şi primarilor. Astfel, oferirea posibilității exercitării „interimatului” funcției de ales al poporului pentru o perioadă foarte scurtă de timp, este necesară exclusiv pentru organizarea alegerilor. Respectiv, „interimatul” pentru aleșii locali nu poate depăși termenul maxim de 3 luni stabilit exact în lege pentru deputații în Parlament. În caz contrar, asupra aleșilor locali care depășesc termenul de exercitare a funcției pe o durată de 4 ani şi 3 luni pot apărea suspiciuni de uzurpare a puterii la adoptarea anumitor decizii.

Menționăm că declarațiile politice privind posibilitatea extinderii mandatului aleșilor locali în afara termenelor maxime stabilite de Codul Electoral (3 luni), nu au momentan nici un suport legal, or potrivit art.15 alin.3 din Legea cu privire la administrația publică locală, mandatul consiliului poate fi prelungit doar prin lege organică în caz de război ori catastrofă.

În concluzie, Asociația Promo-LEX recomandă Parlamentului să adopte Hotărârea prin care va stabili data alegerilor locale generale pentru a evita speculațiile la acest subiect.

sursa: promolex.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/promo-lex-alegerile-locale-generale-din-2015-pot-fi-amanate-doar-in-caz-de-razboi-sau-catastrofa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19