Categories: SocialȘtiri

Proiectul privind majorarea unor categorii de burse pentru elevi şi studenţi va fi publicat mîine în Monitorul Oficial

Mai multe categorii de elevi şi studenţi vor beneficia de majorări ale burselor, potrivit modificării unei hotărîri de Guvern care va fi publicată mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Conform documentului, cuantumul bursei de studii la specialităţile cu profil pedagogic, agrar şi medical (pentru studenţii ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevii din învăţămîntul profesional tehnic) se majorează cu 20% faţă de mărimea bursei prevăzută în prezent.

Totodată, cuantumul bursei din ultimul an de studii (pentru studenţii ciclului I, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic şi elevii din învăţămîntul profesional tehnic) se majorează la specialităţile cu profil pedagogic, agrar şi medical cu 40%, iar pentru celelalte specialităţi cu 20%.

Bursele de studii se vor acorda semestrial, conform rezultatelor sesiunii de examinare şi se vor achită lunar. În perioada vacanţei de vară, elevii şi studenţii nu vor beneficia de bursă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago