Proiectul de lege a bugetului 2016 și reducerile de fonduri (Mold-street)

Cu o întârziere de opt luni, Guvernul a făcut public proiectul de Lege a bugetului pe 2016, scrie mold-street. Noutăţile documentului ţin de bugete mai mari pentru armată şi mai mici pentru mediu şi investiţii sociale. Cifra la care vor ajunge chestuielile armatei, de 605 milioane lei, înseamnă o creştere cu o treime. Dar chiar cu această majorare, Moldova are cel mai mic buget destinat apărării, constată publicaţia economică, acest buget fiind şi cel mai mic buget al unei armate din Europa.

Cea mai severă reducere de fonduri, continuă publicaţia, se înregistrează la alocaţiile pentru protecţia mediului – cu circa 38%. Cu circa 100 milioane de lei mai puţine va primi Academia de Ştiinţe – doar 336 milioane. Totuşi cele mai afectate vor fi Fondul de Investiţii Sociale, cu o diminuare de 2,5 ori: de la 328 milioane de lei la 127, şi Fondul de Dezvoltare Durabilă de 11 ori, de le 1,34 miliarde la doar 118 milioane lei.

Ziarul Naţional scrie că Ministerul Sănătății este contrazis de o altă instituție de stat, care spune că crenvurștii pot rămâne în meniurile de la grădinițe. Este vorba despre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care se arată nedumerită de ordinul emis recent de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, prin care a fost interzisă utilizarea cărni procesate în alimentația copiilor din școli și grădinițe. Instituția precizează că nu a primit nicio plângere până acum referitoare la calitatea crenvurştilor serviți copiilor din grădinițe și nu are informaţii oficiale şi concrete privind prezenţa produselor neconforme în meniul elevilor şi preşcolarilor. Pe de altă parte, ANSA crede că produsele din carne procesată ar putea să rămână în meniuri,, dar să fie selectate cu mare grijă.

Tot Ziarul Naţional arată într-un amplu articol ce s-a ales din acțiunile de regres inițiate de Ministerul Justiției. Inițiativa Ministerului Justiției de a obliga judecătorii, procurorii și funcționarii care se fac responsabili de condamnarea R. Moldova la CEDO să restituie paguba achitată de stat a trecut pe linie moartă, scrie publicaţia. La trei luni de la publicarea „listei negre” cu cei 37 de oamenii de stat care au prejudiciat bugetul cu circa o sută de mii de euro, după verdictele Curții de la Strasbourg, toate cauzele de regres au fost blocate în instanțele de judecată. Motivul este că mai mulți judecători de la Curtea Supremă de Justiție au sesizat Curtea Constituțională pentru a verifica legalitatea acțiunilor Ministerului Justiției. Examinarea sesizării ar putea dura ani.

Editorialul semnat de Iulian Chifu pe deschide.md discută ideea candidatului unic prezidenţial pro-european. După părerea analistului de la Bucureşti, e rolul societăţii civile din Republica Moldova să dezbată această perspectivă, să evalueze variantele şi să decidă dacă Republica Moldova nu are nevoie de un candidat al dreptei pro-europene, al cărei origine să fie zona contestatară, zona pieţei, dar un candidat acceptabil şi partidelor de la putere. Dacă această dezbatere nu e făcută, avertizează Chifu, s-ar putea ca strada, cetăţenii, votanţii să-i sancţioneze deopotrivă pe toţi candidaţii dreptei, care vor deschide drumul unui preşedinte pro-rus la Chişinău.

Deputații socialiști Vladimir Țurcan și Vasile Bolea au depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care cer anularea noii Legi cu privire la Procuratură, anunţă Realitatea.md. Potrivit deputaților, documentul adoptat în februarie, ar fi în contradicţie cu Constituţia. Cei doi autori ai sesizării argumentează că legea nu ar fi suficient de clară la capitolul atribuţiile Procuraturii – Constituţia prevede că aceasta „apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, iar noua lege prevede că aceasta „contribuie la respectarea ordinii de drept”. „Analizând esenţa conţinutului articolului 1 cu privire la Procuratură şi comparând cu articolul 124 din Constituţie, tragem concluzia că după intrarea în vigoare a legii nominalizate toată ierarhia organelor de drept devine decapitată şi dezechilibrată”, au ţinut să precizeze aceştia pentru Bizlaw.md.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago