Select your Top Menu from wp menus

Proiect de lege pentru susținerea mediului de afaceri

Liberii profesioniști, cum ar fi cei care lucrează individual în domeniul artei, ingineriei etc., și care ezită să intre în legalitate din cauza taxelor mari și a prevederilor birocratice, ar urma să activeze în baza unui regim fiscal unificat și simplificat. Acești ar urma să achite o taxă unică de 12%, impozitul unic, să depună un raport anual, precum și să dețină un registru de intrări și ieșiri contabile, iar cei care vor avea operațiuni în numerar, vor trebui să-și procure un aparat de casă. Cu aceste propuneri, dar și cu altele vin deputații din fracțiunea PAS, Blocul ACUM, care au elaborat un proiect de lege în acest sens, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputatul Radu Marian a declarat că acest proiect a fost elaborat ca urmare a discuțiilor cu reprezentanții mediului de afaceri și aceste măsuri vin cumva să le ușureze activitatea, pentru că există numeroase probleme sistemice, birocrație, corupție. Autorii proiectului propun micșorarea numărului de rapoarte pe care să le prezinte SRL-urile, și anume să fie prezentat un raport unic, așa cum se întâmplă în cazul întreprinderilor individuale. De această măsură ar urma să beneficieze SRL-urile nou fondate, timp de trei ani de la creare.

„De multe ori se întâmplă că agenții economici au nevoie să facă anumite cumpărături de mică valoare, cum ar fi becuri sau produse de birotică, și sunt nevoiți să întocmească aceste facturi fiscale. Și acestea să fie semnate de ambele părți, lucru care îngreunează foarte mult munca. Și ceea ce propunem noi e ca acele cecuri care sunt eliberate la magazine, la agenții economici, să fie acceptate, și anume cecurile cu o valoare care nu depășește o mie de lei, iar suma tuturor acestor cecuri nu va putea depăși 1% din venitul anual timp de un an”, a explicat parlamentarul.

O altă măsură se referă la excluderea sintagmei „Loc de ștampilă” din facturile fiscale. Deși legea nu obligă deja pe nimeni să ceară ștampila, mulți contabili și directori financiari insistă pe ele. Or, excluderea acestei sintagme ar aminti că ștampila nu este necesară. Printre propuneri se mai numără acceptarea facturilor fiscale, care sunt semnate și scanate, să fie trimise pe mail ca dovadă contabilă.

„Desigur noi încurajăm toți agenții economici să treacă la sistemul e-facturi, însă adevărul este că foarte multe entități comerciale utilizează facturile fiscale pe hârtie. Și ca să-i ajutăm să depășească această tranziție spre e-facturi, venim cu această prevedere, care le va oferi șansa să trimită această factură scanată pe e-mail, economisind timp și efort. Această prevedere va fi valabilă doar pentru plătitorii de TVA, cei care nu plătesc TVA, vor trebui să aplice semnătura electronică”, a precizat Radu Marian.

Deputatul Dan Perciun a comunicat că se lucrează asupra mai multor inițiative care să vină cu măsuri pe termen mediu și lung. Una dintre ele vizează reglementarea comerțului din mediul online. De asemenea, se lucrează și la o inițiativă pentru promovarea utilizării plăților electronice în economie, stimularea utilizării cardurilor bancare și concomitent să fie încurajată reducerea comisioanelor bancare etc.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/proiect-de-lege-pentru-sustinerea-mediului-de-afaceri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19