Select your Top Menu from wp menus

Proiect de Lege: Pedofilii vor fi castraţi chimic.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi de către Legislativ

Iniţiativa îi aparţine deputatului PL Valeriu Munteanu, care susţine că această lege este necesară, cu atît mai mult cu cît Republica Moldova a devenit o atracţie turistică pentru pedofili din statele europene şi din SUA, informează MOLDPRES. „Cel mai grav este că pedofilii recidivează. Din datele Ministerului Afacerilor Interne, fenomenul pedofiliei înregistrează o tendinţă de creştere din an în an. În ultimii cinci ani, 15 persoane au fost trase la răspundere penală în mod repetat pentru pedofilie”, a declarat Munteanu.

Potrivit autorului iniţiativei legislative, studiile în domeniu, realizate de către instituţiile de profil, arată că, indiferent de prezenţa sau absenţa unui tratament obligatoriu, comiterea repetată a unei infracţiuni de pedofilie are loc în intervalul de doi ani după eliberare din detenţie.

„Esenţa acestei sancţiuni constă în administrarea unui medicament special, tratament ce are finalitate inhibarea ireversibilă a dorinţelor sexuale ale criminalilor. Potrivit statisticilor, rezultatele acestor acţiuni sînt destul de eficace. Astfel, de exemplu, în Germania, în urma castrării chimice benevole a persoanelor care au comis violuri împotriva minorilor, recidiva s-a redus de la 84% la 3%”, a adăugat Munteanu.

susrsa:moldpres.md