Select your Top Menu from wp menus

Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va fi suspendat

Programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va fi suspendat în ședința de vineri, 19 iulie, a Parlamentului. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon după ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.

Potrivit președintelui, programul va fi suspendat până se vor clarifica mai multe detalii privind desfășurarea acestuia. „Sunt întrebări referitor la companiile care sunt implicate. Există o companie internațională, cu bun nume, care a fost atrasă în acest proiect, dar sunt și câteva companii mai mici, inclusiv moldovenești, cu proprietari dubioși”, a spus Igor Dodon.

34 de cereri, unele dintre care au fost examinate, altele fiind în proces de examinare. Comisia nu va mai primi cereri până la luarea unei decizii.