Select your Top Menu from wp menus

Prognozele bugetare pentru a doua jumătate a anului sunt sumbre, Expert-Grup

Realizarea bugetului pe anul curent este afectată pe toate componentele, iar prognozele pentru a doua jumătate a anului sunt şi mai sumbre, rezultă dintr-un studiu prezentat de Centrul Expert-Grup luni, 3 august, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

Dumitru Budianschi, director de program, a remarcat că încasările sunt afectate de reducerea veniturilor fiscale, de sistarea finanţării externe, dar şi de sustragerile masive din sistemul bancar. „Problemele în 2015 vin din factorii interni, din faptul că s-a devalorizat leul şi din instabilitatea bancară care a adus după sine un şir de multe alte decizii şi urmări”, a spus Budianschi.

Alexandru Fală, director de program, a menţionat că bugetul Republicii Moldova este afectat de mai multe riscuri. „În primul rând, se aşteaptă o scădere a remitenţelor cu peste 20 la sută. Acest lucru se va întâmpla din cauza evoluţiilor negative din economia Federaţiei Ruse. Totodată, cursul leu-dolar va marca o creştere de peste 33 la sută, iar spre sfârşit de an inflaţia va atinge cota de 10 la sută. În schimb, se aşteaptă o reducere de 10 la sută a investiţiilor, lucru care va avea o influenţă nefastă asupra salariilor. Scăderea investiţiilor va avea un impact negativ şi asupra importului, care va scădea cu 20 la sută”, a precizat Fală.

Autorii studiului au înaintat şi sugestii pentru Guvern. Potrivit lor, un memorandum cu FMI este crucial. Fără acesta, vom avea probleme mari legate de finanţarea bugetului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/prognozele-bugetare-pentru-a-doua-jumatate-a-anului-sunt-sumbre-expert-grup/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19