Profesorii au pichetat sediul Parlamentului

Profesorii au reluat protestele împotriva guvernării, cerând salarii mai mari. Câteva sute de cadre didactice au pichetat la 23 martie sediul Parlamentului şi au adus acuzații autorităților că tergiversează procesul de majorare a salariilor pentru angajații din ramura educației. Pedagogii au scandat lozinci împotriva guvernării, deplângând salariile mizere pe care le ridică., transmite IPN.

„Trebuie să avem un salariu decent ca să ne putem permite să activăm mai departe în această sferă aici, în Republica Moldova. Ca tânăr specialist, dacă situația nu se va schimba până la următorul an de studiu, voi fi nevoit să plec peste hotare”, a spus Constantin Morari, profesor la Centrul de Excelență în Industria Ușoară.

Ion Bulat, prim-vicepreședinte al Federației Sindicale a Educației şi Științei, a spus că proteste vor mai fi organizate până pe 5 aprilie. Dacă până atunci autoritățile nu vor reacționa la revendicările înaintate, profesorii vor recurge la alte acțiuni mai drastice. Se poate ajunge și la blocarea procesului educațional, deși nu se vrea acest lucru.

„Săptămâna viitoare, marți, avem planificată cea mai mare acțiune, un marș prin tot Chișinăul. Apoi, miercuri, avem plenară, cu toate structurile raionale şi vom decide, care ne sunt acțiunile de mai departe. Vom fi fermi pe poziție până vom obține dreptate”, a spus Ion Bulat.

Profesorii anunță că vineri, 24 martie, vor picheta sediul Guvernului. Cadrele didactice solicită majorarea salariului de funcție cu 50 la sută, de la 1 ianuarie anul curent şi recalcularea anuală a cuantumului pensiilor pentru profesorii care continuă să muncească și după pensionare.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

19 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

20 de ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago