Categories: EconomicPoliticȘtiri

Procurorul General spune că nu va demisiona

Procurorii au făcut tot posibilul pentru investigarea furtului de proporţii din sistemul bancar, iar în timpul apropiat mai multe dosare vor fi deferite justiţiei. Declaraţia a fost făcută de către procurorul general, Corneliu Gurin, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Unii încearcă să inducă societatea în eroare că procurorii n-au făcut nimic în ceia ce priveşte furturile din sistemul bancar. Dimpotrivă, s-a făcut un volum enorm de lucru. Au fost intentate mai multe dosare pentru credite neperformante şi pentru neglijenţă în serviciu. Pe averea suspecţilor a fost pus sechestru. Dacă judecata îi va condamna şi le va confisca averile, o parte din bani vor putea fi restituiţi”, a comunicat procurorul general.

Procurorul general a mai spus că o atenţie deosebită este acordată dosarelor anticorupţie. „Am vrut să vedem dacă facem totul corect. În acest scop, împreună cu conducerea CNA am solicitat să ne fie trimis un procuror din exterior. Dar şi aceasta a provocat critici din partea unora. Mariana Alexandru nici nu are mandat ca să investigheze de sine stătător dosare sau să le reprezinte în instanţă. Însă ne va împărtăşi din experienţa sa”, a adăugat Gurin.

Referindu-se la protestul din PMAN, Corneliu Gurin, a declarat că îi susţine pe protestatari, însă nu le va satisface revendicarea privind demisia sa. „Este un exerciţiu democratic şi nimeni nu poate să le interzică oamenilor să protesteze, atât cât protestul este paşnic. Am avut o întrevedere cu reprezentanţi ai protestatarilor, iar principala lor revendicare a fost ca să demisionez. Nu voi demisiona atât cât nu sunt motive pentru a face asta”, a declarat şeful Procuraturii.

Procurorul general a ţinut să infirme şi faptul că funcţia de procuror ar fi la mare căutare. „Procurorii riscă nu doar cu viaţa, dar şi cu securitatea familiilor lor. Mai mulţi procuror se întreabă dacă se gândeşte cineva la ei atunci când îşi pun viaţa în pericol investigând dosare complicate. Avem peste o sută de funcţii vacante de procuror, dar nu se prea grăbesc oamenii să se angajeze în sistem”, a precizat Corneliu Gurin.

RadioOrhei

Recent Posts

Procuratura Anticorupție sugerează că actuala putere este responsabilă de mai multe eșecuri în reforma justiției

În contextul interesului sporit și multiple întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut…

2 ore ago

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS,…

4 ore ago

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

7 ore ago

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

2 zile ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

2 zile ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

4 zile ago