Categories: PoliticSocialȘtiri

Procurorul Chişinăului: Reforma justiţiei trebuie să înceapă cu eliminarea persoanelor corupte din sistem

Ion Diacov, procurorul municipiului Chişinău, susţine că nu doar procurorii sunt vinovaţi pentru situaţia din justiţia moldovenească, nu doar aceştia sunt corupţi, ci şi judecătorii, iar reforma în justiţie nu poate fi făcută prin adoptarea unei Legi noi a procuraturii, ci mai degrabă prin eliminarea din sistem a oamenilor corupţi şi păstrarea doar a celor integri, care îşi fac treaba cinstit. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, procurorul municipal, le-a sugerat guvernanţilor ţării că dacă nu vor face ei reforma în justiţie, atunci cel mai probabil aceasta se va realiza sub presiunea mulţimii care protestează în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Argumentând afirmaţiile privind corupţia printre judecători, Ion Diacov a spus că recent, pe 23 septembrie, judecătorii Curţii de Apel l-au eliberat din arest în penitenciar pe liderul unei grupări criminale specializată în transportarea haşişului din Spania spre Rusia prin Republica Moldova. Procurorul a menţionat că judecătorii care l-au plasat în arest la domiciliu sunt experimentaţi şi nu puteau să facă aşa o greşeală ştiind că învinuitul nu era cetăţean moldovean şi nu are domiciliu în ţară. El admite că a fost încălcată legea, că judecătorii au fost influenţaţi, şi a cerut procurorului general să intenteze un dosar penal. Potrivit lui Ion Diacov, există o bănuială rezonabilă că decizia dată s-a luat ilegal şi că astfel i s-a permis inculpatului să fugă din ţară.

Procurorul municipiului Chişinău a spus că subalternii săi sunt descurajaţi de astfel de acţiuni ale judecătorilor care le dau peste cap munca de ani de zile, gruparea dată fiind monitorizată deja de 2 ani. Ion Diacov subliniază că din sistemul justiţiei trebuie eliminate persoanele corupte şi a spus că el personal ar schimba radical componenţa Procuraturii Anticorupţie.

Ion Diacov este de părere că revendicarea protestatarilor ca procurorul general să-şi dea demisia trebuie îndeplinită, deoarece, din punctul său de vedere, dar şi din declaraţiile procurorului general, acesta nu a făcut faţă obligaţiunilor sale, inclusiv în ceea ce ţine de prevenirea şi investigarea furtului miliardului din sistemul financiar-bancar al ţării.

Ion Diacov a comentat şi decizia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, de a invita un procuror român din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, spunând că toate declaraţiile făcute în legătură cu acest fost procuror, actualmente pensionar, sunt pur politice, iar legislaţia Republicii Moldova interzice ca un procuror străin să aibă acces la dosarele intentate în ţară, nemaivorbind de faptul să dea indicaţii. Potrivit procurorului capitalei, dacă cineva îi va acorda fostului procuror DNA măcar o foaie dintr-un singur dosar, atunci această persoană va fi pasibilă de cercetări penale. Ion Diacov susţine că fostul procuror român poate face în Moldova doar nişte seminare la care să împartă din propria experienţă.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago