Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) și cu angajații Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) au documentat acțiunile unei persoane, manifestate prin propagarea războiului și acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase, infracțiuni prevăzute de art. art.140 alin. (1) și 346 din Codul penal al Republicii Moldova. În cadrul investigațiilor desfășurate, s-a constatat că bănuitul în condițiile stării de urgență instituită în contextul conflictului regional armat declanșat în Republica Ucraina, prin intermediul canalelor de comunicații, gestionate și administrate de către acesta, a publicat și răspândit sistematic elemente propagandistice care justifică agresiunea militară asupra Ucrainei, utilizarea cărora sunt interzise legal pe teritoriul Republicii Moldova, plasând sistematic informații și discursuri publice ce incită la ură și război.Astfel, astăzi 09 iunie 2022, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, au fost efectuate percheziții la domiciliul și în automobilul personal al persoanei vizate, fiind depistate și ridicate obiecte și alte mijloace de probă ce au relevanță în cadrul cauzelor penale menționate supra. Subsecvent, persoana în cauză a fost condusă la sediul PCCOCS pentru audieri.În continuare, urmează a fi efectuate acțiunile necesare pentru stabilirea întregului cerc de făptuitori, care răspândesc sistematic în public prin diverse mijloace mass-media, rețele de socializare, canale de comunicare informații tendențioase și inventate, caracterizate ca fiind instigatoare la război, cu scopul creării în rândul populației Republicii Moldova a unui climat afectiv favorabil unui conflict armat, inclusiv și cu scopul generării unor disensiuni în rândul populației, îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice sau religioase.Ținem să precizăm că, acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în limitele legale, cu respectarea tuturor drepturilor persoanei vizate.Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.09 iunie 2022Procuratura pentru Combaterea CriminalitățiiOrganizate și Cauze Speciale