Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Procurorii cer suspendarea din funcția de primar a lui Ilan Shor

Procurorii au solicitat suspendarea provizorie din funcția de primar a lui Ilan Shor, pe durata anchetei, în baza articolului 200 din Codul de Procedură Penală. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru.
Pe de altă parte,  consilierii din fracțiunea majoritară în Consiliulorășenesc susțin că procurorii vor să îl demită pe Ilan Shor. Într-un comunicat al fracțiunii Pentru Orhei, se spune că aceasta va ține în amiaza zilei un briefing referitor la solicitarea procurorilor de a-l demite pe Ilan Șor din funcția de primar de Orhei.
Potrivit Codului de Procedură Penală:
(1) Suspendarea provizorie din funcţie constă în interzicerea provizorie motivată învinuitului, inculpatului de a exercita atribuţiile de serviciu sau de a realiza activităţi cu care acesta se ocupă sau le efectuează în interesul serviciului public.
    (2) Persoanei suspendate provizoriu din funcţie i se întrerupe remunerarea muncii, însă perioada de timp pentru care persoana a fost suspendată provizoriu din funcţie în calitate de măsură procesuală de constrîngere se ia în calcul în vechimea generală de muncă.
    (3) Suspendarea provizorie din funcţie o decide administraţia instituţiei în care activează bănuitul, învinuitul, în condiţiile legii, la demersul procurorului care conduce, sau, după caz, efectuează nemijlocit urmărirea penală. Hotărîrea administraţiei instituţiei de suspendare din funcţie poate fi atacată la judecătorul de instrucţie.
În același timp Legea privind Administrația Publică Locală prevede că

(1) În cazul în care a fost deferit justiţiei pentru săvîrşirea unei infracţiuni, primarul poate fi suspendat din funcţie pînă la soluţionarea definitivă a cauzei. Organizarea de noi alegeri pentru funcţia de primar nu se admite pe întreaga durată a suspendării.
(2) Suspendarea poate fi dispusă numai de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.
(3) Dacă a fost achitat sau dosarul său penal a fost clasat, cu excepţia cazurilor de amnistie, primarul suspendat din funcţie are dreptul la reparare, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat. Primarul este restabilit în funcţie pentru perioada pînă la expirarea mandatului său.

    (4) Prevederile prezentului articol se aplică, în modul respectiv, şi viceprimarilor.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago