Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a unui procuror din Ceadîr-Lunga, reţinut acum o lună pentru comiterea actelor de corupţie.
Cauza penală a fost pornită în luna iulie a acestui an de către Procurorul General pe faptul pretinderii de către procuror a sumei de 24 mii euro de la trei persoane condamnate condiţionat pentru o infracţiune gravă. În schimbul acestei sume, procurorul urma să nu conteste sentinţa în instanţa ierarhic superioară.
Consiliul Superior al Procurorilor l-a suspendat provizoriu din funcţie, actualmente, procurorul, în vîrstă de 35 de ani, fiind cercetat în stare de arest la domiciliu.
Respectiva cauză penală a fost expediată spre examinare intanţei de judecată, iar dacă va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă de pînă la 15 ani închisoare cu amendă de pînă la 10 mii unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de pînă la 15 ani.