Procuratura vine cu un comunicat după declarațiile lui Gofman și Sagaidac

După declarațiile făcute în ultimele săptămâni de Mihail Gofman și Sergiu Sagaidac privind furtul din sistemul bancar, Procuratura a emis un comunicat în care spune că urmare a unor declaraţii eronate sau speculative lansate ultimul timp în spaţiul public, al căror scop este discreditarea investigaţiilor în curs de desfăşurare ce au ca obiect identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova, Procuratura Generală intervine cu următoarele precizări.

În cadrul cauzelor penale instrumentate de către Procuratura Anticorupţie pe subiectul dat, au fost create grupuri de urmărire penală formate din procurori, ofiţeri de urmărire penală şi ofiţeri de investigaţii din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie.

Ţinînd cont de caracterul transfrontalier al fraudei bancare investigate, s-a impus necesitatea colaborării interstatale în domeniul asistenţei juridice internaţionale în materie penală, în acest sens fiind expediate cereri de comisii rogatorii în adresa autorităţilor competente din alte state şi anume: Letonia, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi altele.

În cadrul executării comisiilor rogatorii expediate, cu concursul reprezentanţilor Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Letonia, FBI şi Departamentului de Justiţie a SUA au fost obţinute informaţii relevante care au permis avansarea semnificativă a anchetei şi ca urmare, deferirea justiţiei a unei cauze penale precum şi finalizarea, în termeni proximi, a urmăririi penale pe celelalte cauze penale aflate în procedură.

Un factor important care a permis administrarea probatoriului pe caz în termeni restrînşi îl reprezintă şi colaborarea Procuraturii anticorupţie cu reprezentanţii companiei KROLL care au constat în schimbul permanent de informaţii relevante cazului şi şedinţe comune care au generat selectarea eficientă şi corectă a tacticilor de investigare.

Prin urmare, Procuratura Anticorupţie va continua şi va aprofunda activităţile de colaborare internaţională deja demarate cu autorităţile din statele prenotate, în scopul cercetării multilaterale, obiective şi complete a circumstanţelor comiterii infracţiunii.

Facem un apel către toţi cei care deţin informaţii relevante pe acest caz, să manifeste responsabilitate şi să respecte legea, să se prezinte în faţa procurorilor, sa răspundă complet la întrebările lor, astfel încît datele prezentate să poată contribui la buna desfăşurare a anchetei, se spune in comunicatul Procuraturii.

Amintim că în cadrul emisiunilor televizate din ultimele săptămâni fostul șef adjunct al Serviciului Prevenire Spălării Banilor din Cadrul Centrului Național Anticorupție Mihail Gofman și fostul angajat al Băncii Sociale Sergiu Sagaidac au făcut mai multe dezvăluiri despre schema furtului produs în sistemul bancar.
Mihail Gofman a spus că printre principalii implicați în această schemă se numără  Vlad Filat, Ilan Șor, Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon, iar Sergiu Sagaidac a dat citire unei liste din peste 20 de persoane care ar cunoaște detalii despre furtul din sistemul bancar.

RadioOrhei

Recent Posts

O nouă întreprindere municipală a fost fondată la Orhei. Administratorul interimar este un fost aspirant la funcția de Președinte al RM. Ce salariu va avea

Consiliul Municipal Orhei a adoptat decizia privind crearea Întreprinderii Municipale ” Stadionul municipal Orhei”. Decizia…

2 zile ago

La un an de la accidentul în care au decedat 2 oameni, la Orhei continuă transportarea oamenilor în remorcă

Deși Regulamentul Circulației Rutiere spune că este interzisă transportarea persoanelor în remorcă, la Orhei continuă…

3 zile ago

Rețelele lui Șor, infiltrate cu foști ofițeri MAI și SIS: DETALII de la șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu

Condamnatul fugar Ilan Șor și-a creat, cu banii Moscovei, structuri de ”securitate” pe teritoriul R.…

7 zile ago

Orheiul adus drept exemplu pentru modul în care sărăcia influențează preferințele electorale

Ponderea mare a persoanelor în vârstă care trăiesc sub minimul de existență face ca această…

7 zile ago