Procuratura va contesta achitarea pe un capăt de acuzare a fostului şef IFPS

După pronunţarea integrală a sentinţei, care va avea loc pe 26 iunie 2015, Procuratura Anticorupţie va contesta verdictul aplicat persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul unor autorităţi publice centrale, acuzate de abuzuri şi acte de corupţie.

Amintim că, prin sentinţa Judecătoriei sect.Rîşcani, ieri, fostul şef al al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), Nicolae Vicol a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis şi o amendă de 10 mii lei. Acesta a fost recunoscut culpabil de abuz în serviciu, favorizarea infracţiunii şi încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, termenul de detenţie fiind cumulat în baza mai multor capete de acuzare. De asemenea, conform sentinţei, Vicol nu va putea ocupa funcţii publice timp de 5 ani. Concomitent, fostul şef al IFPS a fost achitat pe un episod din infracţiunile incriminate.

Deşi în cadrul cercetării judecătoreşti inculpatul s-a prezentat la fiecare şedinţă, în momentul pronunţătrii sentinţei acesta a lipsit din sala de judecată. Potrivit avocatului său, Vicol ar fi plecat cu familia la tratament în România.

Astfel, pentru executarea pedepsei, instanţa i-a aplicat inculpatului măsura de reprimare – arestul, cu anunţarea acestuia în căutare, sarcina fiind dispusă Inspectoratului de Poliţie din sectorul Rîşcani. Termenul ispăşirii pedepsei cu închisoare pentru inculpatul Vicol începe din momentul reţinerii.

În cadrul aceleiaşi cauze, la 5 ani de puşcărie şi o amendă de 100 mii lei a fost condamnat un alt angajat al FISC-ului, care a fost recunoscut vinovat de corupere pasivă.

La o amendă penală de 10 mii lei a fost condamnat Secretarul General adjunct al Guvernului, iar în privinţa altor trei inculpaţi: doi foşti angajaţi ai Centrului Naţional Anticorupţie şi un om de afaceri – instanţa a dispus încetarea procesului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago