Acționând în considerarea rolului deosebit al forurilor europene de promovare a valorilor statului de drept, în special prin monitorizarea aspectelor ce țin de statutul procurorilor, Procuratura Generală s-a adresat structurilor internaționale cu apelul de a fi analizată compatibilitatea modificărilor legislative propuse de Parlamentul Republicii Moldova, ce se referă la procedurile de tragere la răspundere disciplinară și la evaluarea performanțelor Procurorului General, precum și la modificarea componenței CSP, cu standardele europene de specialitate.
Notăm că, proiectul de lege votat în prima lectură de Parlament a fost elaborat într-un regim de urgență nejustificată, creând percepția că este urmărit scopul instituirii unui control politic asupra activității sistemului Procuraturii și că miza adevărată din spatele promovării mecanismului de evaluare constă în demiterea Procurorului General în exercițiu.
Având în vedere argumentele expuse în demers, ținând cont de faptul că asigurarea independenței procurorilor este garanția unei justiții eficiente pentru cetățeni, Procuratura Generală a intervenit către forul internațional cu adresarea să fie exprimată poziția cu privire la:
1. Inadmisibilitatea presiunilor politice în raport cu instituția Procuraturii (având în vedere argumentele din textul adresării, care explică riscurile comportamentului politic neloial și impactul negativ al lipsei de colaborare onestă asupra separării puterilor în stat);
2. Situația independenței procurorilor din Republica Moldova în raport cu modificările legislative operate la Legea cu privire la Procuratură, vizând procedura disciplinară și evaluarea Procurorului General, precum și schimbarea componenței CSP;
3. Lipsa de justificări pentru urgența modificărilor substanțiale, ce reconfigurează coordonatele mandatului de Procuror General;
4. Necesitatea solicitării opiniilor forurilor de specialitate – Comisia de la Veneția, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni anterior adoptării acestor modificări în redacție finală;
5. Afectarea independenței instituției prin obligarea Procurorului General de a raporta autorităților politice pe cauze penale concrete, a primi aprecieri și recomandări în legătură cu investigațiile penale pendinte pe cauze individuale, or, în limitele colaborării constituționale, Procurorul General poate interveni, alături de alte instituții din domeniul justiției, doar pentru prezentarea punctelor de vedere, a opiniilor privind probleme de drept, politici penale sau măsuri de prevenire a fenomenelor infracționale, bazate pe analize de specialitate, astfel încât să fie formulate, prin consens, propuneri și recomandări.
Procuratura Generală optează pentru ca toate reformele, inclusiv mecanismul de evaluare, să se realizeze într-un cadru strict de legalitate, cu asigurarea principiului separării puterilor în stat, bazat pe un dialog corect și respect reciproc, astfel încât societatea să aibă încredere că toate măsurile întreprinse au obiective de bună-credință.