Procuratura nu şi-a făcut treaba în investigarea furtului de proporţii din sistemul bancar şi doar s-a limitat la unele investigaţi pe criterii de interese. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către avocatul Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
“Se vorbeşte de un an despre furtul miliardului, dar n-am auzit să fie intentat un dosar penal, nu a văzut nimeni o ordonanţă în acest sens semnată de procurori. Pentru a cere ajutorul extern, ar trebui să avem mai întâi intentat un dosar penal acasă”, a precizat juristul.
Dron a respins ideea investigării furtului miliardului de către procurori din SUA sau UE. “Furtul miliardului este problema noastră. Dacă noi reuşim să investigăm acest caz de la început până la sfârşit, cu atragerea la răspundere a tuturor subiecţilor implicaţi, mai demonstrăm că suntem cineva. Dacă se va constata că în urma furtului miliardului din băncile moldoveneşti au avut loc spălări de bani în alte ţări, atunci organele de drept din statele respective sunt în drept să intenteze dosare penale”, a spus Dron.
Directorul Institutului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, la fel consideră că procurorii nu întreprind toate măsurile necesare pentru elucidarea furtului miliardului. „Sunt mai multe stranietăţi în privinţa investigării furtului miliardului. Prima stranietate este că nu s-a intentat un dosar penal asupra cazului. Procurori nu au întreprins toate măsurile necesare. Există prim-miniştri care au semnat garanţii pentru creditarea BEM din rezervele Băncii Naţionale. Cred că Procuratura are de spus un cuvânt greu aici”, a spus Ţăranu.