Categories: EconomicPoliticȘtiri

Procuratura investighează fosta ADMINISTRAŢIE de Banca de Economii şi Banca Socială

În baza unor sesizări depuse de administratorii speciali ai Băncii de Economii S.A. şi Băncii Sociale S.A., procuratura a demarat investigaţii privind legalitatea acţiunilor fostei administraţii a respectivelor instituţii financiare şi a deciziilor luate anterior instituirii administrării speciale din partea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Ancheta urmează să studieze informaţiile privind încălcările legislaţiei, prezentate de administratorii speciali ai băncilor respective, precum şi informaţiile care vor fi prezentate de BNM, materialele auditului care va evalua activitatea BEM şi alte informaţii ale instituţiilor administrative abilitate cu competenţe în domeniu. În baza evaluării materialelor ce vor fi prezentate, urmează a fi date încadrările legale şi luate deciziile procesuale corespunzătoare.

Anterior mass-media scria că BEM şi Banca Socială ar fi controlate de omul de afaceri Ilan Shor, care este şi patronul echipei Milsami Orhei.

În acelaşi timp, Procuratura anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie finalizează investigaţiile pe cauzele penale anterioare, care vizează încălcările admise de administraţia Băncii de Economii în perioada 2007-2011, iar în judecătoria Buiucani este examinat dosarul penal privind acordarea frauduloasă a creditelor, cu implicarea factorilor de decizie ai BEM din perioada indicată.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago