În contextul informaţiilor difuzate în mass-media de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Procuratura Generală a investigat legalitatea înfiinţării plantaţiilor de coacăz şi acordarea subvenţiilor pentru tipurile date de investiţii, drept rezultat au fost constatate abuzuri comise de producătorii materialului semincer autohton şi funcţionari ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).
În perioada anilor 2013-2014 mai mulţi agenţi economici, autorizaţi în domeniul producerii şi comercializării materialului săditor, cunoscând cu certitudine că înfiinţarea plantaţiilor de coacăz se subvenţionează din Fondul de subvenţionare cu suma de 50 mii lei pentru un ha, au creat o schemă frauduloasă de creştere şi comercializare a materialului săditor de coacăz ce nu corespunde cerinţelor tehnice. Astfel, responsabili de la ANSA le-au eliberat certificate care conţin date eronate privind categoria biologică şi starea fitosanitară a soiurilor de coacăz, prin întocmirea rapoartelor fictive de analiză a calităţii exterioare.
În perioada indicată, agenţii economici menţionaţi au convins întreprinderile autohtone să procure şi să planteze culturile de coacăz, asigurându-i că aşa tip de investiţii se subvenţionează din bugetul de stat. După ce plantaţiile s-au uscat, proprietarii au solicitat la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) acordarea de ajutor financiar nerambursabil din Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli.
Urmare a controlului efectuat de către reprezentanţii Procuraturii Generale şi AIPA, după 6 luni de la înfiinţarea plantaţiilor, s-a constatat că în mare parte plantaţiile multianuale de coacăz s-au uscat, necătînd la faptul că agenţii economici îngrijeau plantaţiile date (efectuau irigarea acestora, utilizau substanţele fitosanitare contra dăunătorilor şi minerale, etc.), cauza fiind necorespunderea tehnică a soiurilor de coacăz comercializate.
Astfel, în perioada anului 2015, Procuratura Generală a dispus pornirea a 5 cauze penale pentru săvârşirea de către producătorii de material semincer a infracţiunilor de escrocherie, abuz de serviciu şi confecţionarea, deţinerea sau folosirea documentelor oficiale false.
Actualmente, Procuratura Generală continuă investigaţiile la compartimentul dat.