Categories: PoliticSocialȘtiri

Procuratura Generală a examinat adresarea privind pretinse fapte de uzurpare a puterii de stat

Procuratura Generală a anunțat astăzi că a examinat, în ordine prioritară, adresarea deputaților Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc din 26 aprilie 2021, prin care au solicitat examinarea pretinselor fapte de uzurpare a puterii de stat și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate, comunică MOLDPRES.

Într-un comunicat emis de Procuratură se spune că „prin Ordonanța din 28 aprilie 2021, Procurorul General a dispus refuzul de a înregistra respectiva adresare în Registrul de evidență a infracțiunilor și, respectiv, de a iniția un proces-penal, reieșind din următoarele considerente: din punct de vedere procesual, adresarea deputaților nu corespunde cerințelor de formă și conținut unui act de sesizare despre infracțiuni, prevăzute de Codul de procedură penală. Iar din punct de vedere al dreptului material, din circumstanțele de fapt invocate de către petenți nu rezultă obiectiv o bănuială rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor denunțate sau altor infracțiuni”.

La 23 aprilie, deputații din majoritatea formată din PSRM, Partidul Șor și Pentru Moldova au anulat hotărârea privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Ulterior, deputații au votat pentru candidatura lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la CCM. Acesta a depus jurământul în lipsa șefului statului.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

14 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

14 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

18 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago