Procuratura Anticorupţie, conducându-se de prevederile
art.236 alin.(1) din Codul de procedură penală, îl citează pe Vlad
Plahotniuc. Dânsul are calitate de bănuit în săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art.243 alin.(3) lit.b) din Codul Penal al Republicii
Moldova – spălarea banilor, săvîrşită în proporţii deosebit de mari.
Informaţia a fost făcută publică printr-un
comunicat al Procuraturii Anticorupţie. Instituţia recurge la această
notificare publică având în vedere că nu există, deocamdată, o altă cale
de informare a cetăţeanului Vladimir Plahotniuc privind citarea sa în
faţa procurorului.
Totodată, Procuratura Anticorupţie atrage atenţia în privinţa
respectării principiului de prezumţie a nevinovăţiei în privinţa
cetăţeanului Vladimir Plahotniuc.
Acest drept fundamental prevede că persoana acuzată de săvârşirea unei
infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu-i
va fi dovedită, în modul prevăzut de Codul procedură penală, într-un
proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate
garanţiile necesare apărării sale, şi nu va fi constatată printr-o
hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…