Categories: SocialȘtiri

Procuratura a eliberat circa 61 de mii de certificate de reabilitare a victimelor represiunilor politice

Legislatorul a investit Procuratura cu atribuţii de o deosebită responsabilitate faţă de acei, în privinţa cărora, pe parcursul anilor au fost comise nelegiuiri, zecilor de mii de cetăţeni deportaţi.

Potrivit Direcţie Judiciare a Procuraturii Generale, în primele 6 luni ale acestui an, în scopul reabilitării persoanelor supuse represiunilor politice, procurorii au soluţionat 137 de cereri de reabilitare. În baza cererilor depuse de către cetăţeni au fost întocmite şi expediate 109 certificate de reabilitare în privinţa a 142 persoane.

Concomitent, procurorii au declarat la Curtea Supremă de Justiţie 33 recursuri în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti, adoptate în privinţa a 40 persoane, fiind solicitată casarea acestor hotărîri, încetarea proceselor penale şi reabilitarea condamnaţilor.

În cadrul examinării cererilor de reabilitare, declararea recursurilor în anulare şi studierea dosarelor de condamnare în baza deciziilor organelor extrajudiciare, procurorii au verificat şi studiat 126 dosare de deportare şi condamnare, parvenite de la MAI, SIS şi Arhiva Naţională.

În total, începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent, Procuratura Generală a eliberat 60 946 de certificate de reabilitare a victimelor represiunilor politice.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago