Select your Top Menu from wp menus

Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova în dezbaterile asociației ”Eurocapitales – Internațional”, la Primăria orașului Paris

La invitația asociației „Eurocapitales International”, Ambasadoarea Corina Călugăru a participat la dezbaterile cu genericul ”Provocările procesului de extindere spre Est”, prezentând evoluțiile procesului de integrare europeană a țării noastre în cadrul mesei rotunde „Republica Moldova și UE”, anunță un comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în Franța. Acțiunea face parte din eforturile misiunii de a promova parcursul european al Republicii Moldova și de a familiariza publicul francez și internațional cu progresele realizate în procesul de apropiere de UE.

Șefa misiunii diplomatice de la Paris a vorbit despre vocația europeană a țării noastre, progresele înregistrate în implementarea reformelor și celor 9 recomandări ale Comisiei europene, contribuția Republicii Moldova la securitatea regională și europeană, precum și importanța lansării negocierilor de aderare până la sfârșitul acestui an.

Vorbitorii din cadrul evenimentului, printre care agenți guvernamentali, analiști politici și profesori universitari, au abordat la fel provocările și evoluțiile în procesul de integrare europeană a Balcanilor occidentali și Ucrainei.

Eurocapitales este o asociație membră a Mișcării Europene – Franța, care are obiectivul să efectueze schimburi între membrii diferitelor mișcări și case europene ale Europei, care doresc să se angajeze în construcția europeană. Vocația sa este de a dezvolta în rândul poporului francez conștientizarea Europei și a comunității de destin a popoarelor care o compun.