Select your Top Menu from wp menus

Problema pensiilor a locuitorilor din Cocieri şi Molovata Nouă, pe agenda CUC

Delegația moldovenească în Comisia Unificată de Control a solicitat tuturor celorlalte componente ale CUC, în special reprezentanților Tiraspolului, să contribuie la soluționarea problemei pensiilor locuitorilor din satele Cocieri şi Molovata Nouă, raionul Dubăsari.

Potrivit reprezentanților Chișinăului, locuitorilor din Cocieri şi Molovata Nouă nu le sunt furnizate servicii poştale şi nu le sunt aduse pensiile pentru că reprezentanții aşa-numitor structuri vamale transnistrene nu permit trecerea mijloacelor de transport ale întreprinderii „Poşta Moldovei”, agravând astfel situaţia social-economică în cele două localităţi, transmite IPN.

Copreşedinţii CUC au convenit să soluționeze problema până la următoarea şedinţă a Comisiei. În şedinţa din 2 februarie, Comisia Unificată de Control a abordat mai multe situaţii problematice în Zona de Securitate. Printre acestea: înlocuirea nelegitimă a posturilor de pacificatori cu cele ale structurilor de forţă transnistrene, tergiversarea continuă a preluării postului de pacificatori nr. 9 de pe malul stâng al Nistrului, podul „Vadul lui Vodă”, de către partea moldovenească şi  modificarea unor împuterniciri în activitatea comandanţilor militari.

„Cu regret, pe marginea aspectelor enumerate atât partea transnistreană, cât şi delegaţia rusă au manifestat incapacitatea de a purta un dialog constructiv”, se spune în comunicatul de presă al Delegației Chișinăulu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/problema-pensiilor-a-locuitorilor-din-cocieri-si-molovata-noua-pe-agenda-cuc/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19