Select your Top Menu from wp menus

Privatizare controversată prin hotărâre judecătorească

Deşi ultima rudă de privatizare s-a terminat încă pe 18 iulie, rezultatul fiind unul derizoriu, săptămâna trecută s-a anunţat că încă o întreprindere de stat a fost înstrăinată. Este vorba de Institutul de cercetări ştiinţifice „Eliri“, pachetul de 63,83% de acţiuni deţinut de stat fiind vândut contra sumei de 8,12 milioane de lei.

Institutul a devenit proprietatea companiei SA Pietriş din Vatra, care extrage şi prelucrează pietriş şi este controlată de omul de afaceri Iurie Nastas, consilier municipal în Chişinău din partea Partidului Liberal. Tranzacţia de vânzare a pachetului Guvernului a fost confirmată de administraţia Agenţiei Proprietăţii Publice (APP).

Privatizarea Institutului „Eliri“ este una surprinzătoare, din moment ce întreprinderea nu a figurat în listele celor două runde din acest an. În schimb, fusese scoasă la mezat în noiembrie-decembrie 2013. Atunci, au fost depuse două cereri de cumpărare, dar comisia de concurs nu a desemnat niciun câştigător, iar motivele nu le-au fost fost explicate ofertanţilor. Potrivit unor surse, la mijloc ar fi fost faptul că autorităţile şi-ar fi dat seama că pot obţine un preţ mai bun pentru acest activ. SA Pietriş a contestat în judecată decizia autorităţilor, cerând ca aceasta să fie anulată şi APP să fie obligată să semneze contractul de privatizare. După ce două instanţe au dat câştig de cauză companiei, APP a semnat contractul, chiar dacă putea face recurs la Curtea Supremă de Justiţie.

sursa: adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/privatizare-controversata-prin-hotarare-judecatoreasca/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19