Prin cazul lui Șor, justiţia din R.Moldova a avut şansa să-și reabiliteze imaginea, dar nu a făcut-o/ OPINII

Justiţia din R.Moldova a avut șansa, prin cazul Șor,  să treacă peste handicapul de imagine pe care îl are, însă nu a făcut acest lucru. Opinia îi aparţine avocatului Ion Dron, preşedinte al Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice,  şi a fost exprimată la „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

În cadrul emisiunii a fost remarcat că, la fel ca şi în cazurile lui Vlad Filat şi Veaceslav Platon, ședințele de judecată ale lui Șor nu au fost publice , astfel încât adevărul despre acest proces este imposibil de aflat. “Noi nu am avut un proces deschis, am devenit victime ale acestui proces şi ale furtului miliardului, pe care trebuie să îl plătim înzecit”, a spus expertul.

Atât Ion Dron, cât şi un alt participant la emisiune – analistul politic Oazu Nantoi, au menţionat că procesul de judecată pe dosarul lui Șor a generat mai multe întrebări decât răspunsuri, pe când trebuia să fie invers. Această situaţie demonstrează perversiunile care se întâmplă într-un stat captiv, unde justiţia e la cheremul puterii, a afirmat Nantoi.

Comentând sentinţa pe care instanţa a pronunţat-o în privinţa lui Ilan Șor, Nantoi a spus că în ultimii ani se întâmplă lucruri foate stranii cu participarea lui Șor. Expertul s-a referit la dosarele penale ale lui Filat şi Platon, desfăşurate cu aportul actualului primar de Orhei, care s-au încheiat cu ani grei de puşcărie pentru cei doi, spre deosebire de Șor, care a fost condamnat, dar lăsat la libertate.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

7 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

8 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

12 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

o zi ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago