Autoritatea Națională de Integritate anunță despre primul său caz soluționat. Este vorba despre o situație de incompatibilitate în care a fost găsită o consilieră raională de la Telenești, Olga Gherman, pentru că deține concomitent și funcția de director al Centrului de creație Telenești, începând cu 15 aprilie 2016.Solicitată să comenteze, consiliera Olga Gherman a declarat că va contesta în instanță actul ANI, după ce acesta îi va fi expediat. În opinia ei, legislația este interpretabilă, de aceea va merge în judecată mai ales pentru a clarifica această situație.
mai multe pe moldovacurata.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…