Procuratura Anticorupţie anunţă despre condamnarea la 9 ani de detenţie a fostei şefe a filialei Ungheni a unei bănci comerciale pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, fals în acte publice şi abuz de serviciu. De asemenea, inculpata a fost privată de dreptul de a ocupa funcţii în domeniul bancar pentru o perioadă de 3 ani şi urmează să restituie în mod integral prejudiciul cauzat instituţiei bancare.
Procurorii au constatat în cadrul acţiunilor de urmărire penală că, în intervalul anilor 2007 – 2009, folosind situaţia de serviciu şi avînd acces la dosarele personale ale solicitanţilor de credite, a falsificat acte din numele acestor persoane şi a primit în locul lor credite bancare.
Aceasta se adresa oficiului central al băncii, primea acordul pentru eliberarea creditelor bancare, cetăţenilor însă le comunica că instituţia bancară refuză să le elibereze credite. În continuare, inculpata falsifica documente şi beneficia personal de aceste împrumuturi.
În total, în acest mod de operare inculpata a primit credite bancare pe numele a cel puţin 18 locuitori ai raionului Ungheni în sumă de peste 500 mii de lei.
Totul a ieşit la iveală atunci cînd victimele au fost somate de către bancă pentru nerambursarea creditelor primite şi a dobînzilor aferente, avînd surpriza să constate că trebuie să achite pentru credite, pe care de fapt nu le-au primit.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…