Categories: SocialȘtiri

Primarul de Râşcani şi secretarul PCRM din Bălți, reţinuţi pentru mită

Primarul oraşului Râşcani şi un complice de-al său din Bălţi au fost reţinuţi de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie sub bănuiala de trafic de influenţă, transmite serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție. Redacţia Deschide.MD a reuşit să afle că este vorba despre Victor Bogatiko, ales pe listele Partidului Nostru şi secretarul filialei Bălţi a PCRM, Alexandr Paneatovski.
Potrivit declaraţiilor pe care le-a făcut denunţătorul, cei doi i-au pretins şi primit ulterior de la el suma 5000 de dolari pentru a favoriza o licitaţie privind vânzarea unui imobil din Râşcani.

Bogatiko şi Paneatovski l-au asigura pe denunţător că pot determina Consiliul orăşenesc să-l desemneze pe el drept câştigător al licitaţiei.

Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală în temeiul art. 326 Cod penal – trafic de influenţă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 7 ani de închisoare.

În prezent, ei se află în custodia CNA pentru 72 de ore.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago