Select your Top Menu from wp menus

Primarul de Orhei audiat la Centrul Naţional Anticorupţie

Primarul oraşului Orhei, Ilan Shor a fost audiat astăzi la Centrul Naţional Anticorupţie. Potrivit unui comunicat al CNA, foştii şefi ai Consiliului de administraţie al Băncii de Economii, Ilan Şor şi Viorel Bârcă, au fost citaţi de CNA şi procurorii anticorupţie pentru a fi audiaţi în cadrul celor două cauze penale pornite pe faptul încălcării regulilor de creditare de către administraţia Băncii de Economii şi pe faptul abuzului de serviciu, ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit Băncii Sociale. Procurorii îi învinuiesc pe cei doi de gestionarea frauduloasă a instituţiilor financiare, iar în prezent, Ilan Şor şi Viorel Bârcă au statut de învinuit, aflându-se sub control judiciar.

În fapt, investigaţiile procurorilor şi ofiţerilor CNA vizează foşti preşedinţi ai consiliilor de administrare ale băncilor, actuali şi foşti membri ai Consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele acordate cu pretinse încălcări. În cadrul acestor cauze au fost efectuate mai multe acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi arestări, iar la această etapă, 10 persoane au statut de învinuit.

În paralel, un grup de anchetă, format din procurori anticorupţie şi ofiţeri CNA, desfăşoară acţiuni în cadrul investigaţiei extinse în cazul celor trei bănci: Banca Socială, Unibank şi Banca de Economii


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/primarul-de-orhei-audiat-la-centrul-national-anticoruptie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19