Select your Top Menu from wp menus

Primarul de Balţi dă VINA pe primarul de Orhei

În week-end,  în circuit public a  fost pus un filmuleţ “fierbinte” care ar fi  fost făcut cu vreo 2-3 ani în urmă. În imagini s-ar vedea Vlad Filat şi o blondă, care sunt prinşi  în scene neinterzise celor care au atins  vârsta majoratului. 

Realizarea şi expunerea filmuleţului în faţa întregii lumi conectate la internet a fost atribuita controversatului primar de Bălţi, Renato Usatii, care recent s-a evidenţiat şi prin publicarea unor înregistrări audio ale conversaţiilor telefonice dintre Vlad Filat şi Ilan Shor.

Usatii neagă, însă,  orice  legătură cu secvenţele video de natură pornografică şi dă vina pe actualul primar de Orhei, Ilan Shor, susţinând că scenele au fost filmate  cu o cameră ascunsă  la reşedinţa din capitală a lui Shor, care ar fi gata  să recurgă la orice numai ca să nu ajungă alături de Filat.

În postarea sa pe FB,  Usatii mai afirmă  ca pe parcursul ultimilor ani, nu numai Filat,  dar şi alţi lideri  ai “elitei” politice modovenesti aveau  întrevederi mai puţin oficiale,  în aceeaşi reşedinţă  a lui Ilan Shor din sectorul Telecentru.

Despre faptul că “bunga-bunga” moldovenească abia începe a scris   pe FB ex-premierul Ion Sturza. Asta,  din cauza că mai mulți „nobili” de la Chișinău, București, dar și din soliile străine ar fi  trecut la timpul lor prin studiourile 3D din  Chişinău, după cum le numeşte Sturza.

Denumirea “bunga-bunga” a rămas în istorie   după scandalul legat de petrecerile  sexuale ale premierului italian Silvio Berlusconi, care au condus la demisia acestuia.