Tatiana Cociu, primărița municipiului Orhei a fost amendată cu 15 mii lei, la sfârșitul lunii noiembrie pentru că Primăria Orhei nu a prezentat Judecătoriei Orhei documentele solicitate într-un proces. Potrivit încheierii publicate pe site-ul Judecătorieii Orhei, doi reclamanți au solicitat în instanță anularea unei dispoziții emise de Tatiana Cociu. La 4 septembrie, a fost solicitată prezentarea documentelor deținute și a dosarului administrativ, solicitare care a rămas fără de răspuns. La fel, fără de răspuns a rămas solicitarea din 11 noiembrie. Între altele prin neprezentarea probelor necesare examinării cauzei, judecătorul a constatat o atitudine necorespunzătoare a pârâtului în exercitarea obligațiilor sale procedurale, care determină tergiversarea judecării cauzei în termen rezonabil. În consecință primărul mun. Orhei a fost amendat cu 15 mii lei, fiind avertizat că amendarea poate fi repetată.