Consiliul Municipal Orhei a majorat de 4 ori plata pentru coeficientul de amplasare a unităților de comerț și servicii, care comercializează băuturi alcoolice și țigări. Decizia a fost aprobată cu votul majorității consilierilor prezenți la ședința extraordinară de vineri, 16 iunie.
Intenția a stârnit polemici aprinse între reprezentanții puterii și opoziției din Orhei. Consilierul liberal Oleg Matei a declarat că această majorare va afecta mai multi agenți economici, care deja și-au planificat activitatea în conformitate cu taxele aprobate la sfârșitul anului trecut.
În replică, viceprimarul pentru probleme economice, Viorel Dandara, a ținut să menționeze că nu se majorează taxa, ci coeficientul și că această creștere nu va avea un impact major asupra activității unităților comerciale din Orhei.
Totuși, la insistența consilierului democrat Iurie Lupacescu, s-a aflat că, de exemplu, pentru un magazin cu o suprafață de până la 30m2, care are în vanzare țiigări și băuturi alcoolice, se vor plăti 6000 de lei pe an în loc de 2000 de lei.
Deși consilierul Oleg Matei a avertizat că agenții economici ar putea contesta decizia în judecată și să aibă câștig de cauză, președintele fracțiunii ”Pentru Orhei”, Pavel Verejanu, a declarat că majorarea este benefică deoarece astfel va fi diminuat consumul de băuturi alcoolice și a țigărilor în rândul tinerilor.
În același timp, unii colegi de fracțiune ai lui Verejanu au recunoscut că prețul țigărilor este fix și nu poate fi majorat.
Prin decizia în cauză, CM Orhei a abrogat și prevederea care stipula scutirea chioșcurilor, pavilioanelor, standurilor și unităților mobile de comerț de plata coeficientului de majorare în funcție de zona amplasării.