Procuraturii Orhei i-au fost transmise materialele despre ocuparea nelegitimă a câtorva metri de pământ aparţinând oraşului de un obiectiv în construcţie din scuarul dintre străzile Renaşterii Naţionale şi Vasile Mahu, din centrul Orheiului.
Construcţia, a cărei beneficiari sunt Consiliul Raional (CR) Orhei şi un agent economic , s-ar fi extins neautorizat pe câţiva metri în plus faţă de suprafaţa unei clădiri din patrimoniul raionului, care a fost demolată şi pe locul căreia urma să fie construit obiectivul în cauză.
Despre aceasta, la recentă şedinţă a Consiliului orăşenesc Orhei a vorbit consilierul Mihail Tihon, iar viceprimarul Igor Grigoriev a declarat că pe acest caz materialele ua fost transmise în Procuratură.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…