Select your Top Menu from wp menus

Primăria Orhei are o datorie publică de peste 2 milioane de lei, pe seama Regiei Apă-Canal

Primăria oraşului Orhei a încheiat anul 2016 cu o datorie publică de peste 2 milioane de lei, prin intermediul SA Regia Apă Canal Orhei, al cărei fondator este Consiliul orăşenesc (CO). Datoria s-a creat după ce, la 19 decembrie 2016, nu a fost achitată a doua rată pentru un credit bancar al întreprinderii.

Ministerului Finanţelor i-a fost adresat un demers privind reeşalonarea datoriei existente şi a celei care se va mai adăuga din rata ce nu va fi achitată în luna iunie, ajungând la o datorie totală de 4 milioane 200 mii lei. Termenul solicitat pentru amânare este  19 decembrie a anului curent, însă situaţia financiară a Regiei Apă-Canal este imprevizibilă. Din această cauză, şefa Direcţiei Generale Finanţe, Galina Colun, prognozează riscuri și pentru Consiliul raional (CR)  care, acum câţiva ani,  a devenit garant al imprumutirilor oferite de finanţatori străini, cu destinaţia – Regia Apă Canal Orhei.

Conslierul raional Sergiu Muravschi (PLDM) estimează că situaţia de la întreprinderea vizată este foarte critică şi spune că deşi „acolo, sus” s-ar putea ajunge la o înţelegere în priivința reeșalonării  datoriei, aceasta nu va salva Regia Apă Canal.

Consilerul Valeriu Covaș (PPEM) este de părere că „drujba” (prietenia tr.n.) conducerii raionului cu Primăria Orhei trebuie schimbată pe o atitudine mai dură din partea CR. Pentru că, potrivit lui Covaș, unii care au „ oleacă de crâșă” (protecţie, tr.n.) la Chişinău, organizează concerte şi show-uri, iar banii pentru datorii vor trebui scoşi din bugetul raional.

Consilierul   Ion Frunze (PD) consideră că Primăria trebuie  să vină  cu un raport în fața consilierilor raionali referitor la   situaţia financiară a  întreprinderii  Regia Apă Canal şi acțiunile de redresare a acesteia.

Informațiile despre datoria publică a Primăriei, provenite de la Regia Apă Canal Orhei, şi opiniile despre această problemă au fost expuse  în cadrul şedinţei CR Orhei de la sfârşitul săptămânii trecute. Discuţiile au fost demarate de consilierul raional, Oleg Vasilcan (PCRM), care a încercat să afle dacă Regia Apă Canal a prezentat măcar garantului său  raportul financiar pe anul trecut.

Vasilcan este şi consilier orăşenesc, dar până acum edilii orheieni din opoziţie nu au reuşit să obţină de la conducerea oraşului niciun raport de activitate a niciunei întreprinderi subordonate autorităţilor – nu doar pentru anul 2016, ci şi pentru anul 2015.

În decembrie trecut, liderul fracţiunii majoritare din CO Orhei, Pavel Verejanu, declara că intreprinderile au o situație  financiară bună şi a promis că acestea îşi vor prezenta rapoartele public, îndată după încălzirea vremii.

Vezi și HĂISA-CEALA dinspre  echipa lui Şor// Când şi unde vor fi, totuşi, prezentate rapoartele?

Compensarea tarifului la apă pentru orheieni: o ieftinire care poate să coste (Foto/Doc/Video)


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/primaria-orhei-are-o-datorie-publica-de-peste-2-milioane-de-lei-pe-seama-regiei-apa-canal/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19