Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a efectuat controlul averii şi al intereselor personale ale unui primar dintr-o localitate a raionului Criuleni, pentru perioada iulie 2015 – octombrie 2018.
Inspectorul de integritate a constatat bănuiala rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni exprimată prin nereflectarea informaţiilor cu privire la un credit de 150 mii lei şi a transferurilor internaţionale de care a beneficiat subiectul declarării.
De asemenea, s-a constatat bănuiala rezonabilă privind încălcarea legislaţiei fiscale de către primar şi membrii familiei acestuia referitor la onorarea obligaţiilor fiscale la obţinerea veniturilor din transferurile internaţionale (transferuri de peste 3000 dolari şi 1800 euro).
Inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală în vederea examinării faptelor constatate prin prisma săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii. A fost sesizat şi Serviciul Fiscal de Stat în vederea examinării faptelor constatate conform domeniului de competenţă.
Concomitent, primarul va trebui să depună declaraţia de avere şi interese personale rectificată pentru anul 2016 şi să depună declaraţiile de avere şi interese personale pentru anii 2017-2018.