Categories: RegiuneSocialȘtiri

Prima TABĂRĂ din raionul Orhei, deschisă. DSE: La Vatici, copiii trebuie să se odihnească în siguranţă FOTO

Astăzi şi-a început activitatea tabăra de odihnă a copiilor „Speranţa” din satul Vatici. Aceasta este prima din cele trei tabere care se preconizează a fi deschise în raionul Orhei în actualul sezon estival.

Odată cu începutul primei ture, care va avea durata de o   săptămână, tabăra din Vatici a fost verificată de către colaboratorii DSE Orhei, care au avut misiunea de a se convinge că pentru odihna copiilor nu există niciun risc.

Într-un comunicat de presă al DSE Orhei, se spune că la tabăra „Speranţa”a fost verificată îndeplinirea tuturor măsurilor antiincendiare, conform prescripţiilor anterioare, şi că personalul a fost  instruit  privind acţiunile de apărare împotriva incendiilor și în alte situații de risc. 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Direcția SE Orhei vă comunică că prima tabără de odihnă a copiilor din raionului Orhei și-a început astăzi activitatea. Este vorba despre tabăra „Speranța„ din s. Vatici unde astăzi a început prima tură, care se va încheia pe 18 06. 2016. Din acest motiv tabăra a fost vizitată de către colaboratorii DSE Orhei care au verificat îndeplinirea măsurilor antiincendiare, dotarea taberei cu mijloace primare de stingere a incendiilor, prezența planurilor de evacuare, starea surselor de apă pentru stingerea incendiilor și alte aspecte prescrise anterior. La fel a fost instruit personalul privind regulile de apărare împotriva incendiilor și acțiunile lor în caz de situații de risc.
În acelaș timp majoritatea copiilor își vor petrece vacanța acasă sau la bunici, cu această ocazie DSE Orhei atenționează: prima noastră preocupare din acest anotimp ar trebui să fie copiii. În acest sens părinţii şi bunicii trebuie să-i înveţe pe cei mici că brichetele, chibriturile etc. nu sunt obiecte de joacă! Ele pot provoca incendii devastatoare.
De asemenea, este important ca aragazul sau aparatele electrocasnice (fierul de călcat, reşoul etc) să nu fie confundate cu jucăriile. Tocmai de aceea este necesar ca adulţii să înlăture orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le pericolul pe care acesta îl poate reprezenta pentru viaţa lor. În acelaşi timp chibriturile, brichetele şi alte surse de foc se vor păstra în locuri în care copiii nu au acces. Dar cel mai important este supravegherea permanent a copiilor de către o persoană matură.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago