Select your Top Menu from wp menus

Prima şedinţă ordinară a CR Orhei nou ales. Află cum a decurs

Consilil raional (CR)Orhei s-a întrunit astăzi în prima sa şedinţă ordinară de după recentele alegeri locale. Consilierii au fost convocaţi pentru a examina 13 proiecte de decizii, dar în startul şedinţei pentru ordinea de zi au fost propuse şi acceptate încă trei chestiuni.
Din totalul celor 16 decizii aprobate practic unanim de către consilierii prezenţi în sală, sunt de menţionat cele cu privire la numirea lui Anatolie Iaţişin în fruntea Secţiei raionale Agricultură; alocarea a cca 250 de mii de lei pentru ajutoare materiale; scoaterea la licitaţie a câtorva automobile aflate în proprietatea raionului şi stabilirea mărimii îndemnizaţiei pentru participarea consilierilor la o şedinţă de Consiliu.
La această primă şedinţă ordinară a CR Orhei au participat 23 din cei 35 de consilieri raionali. Despre unde se află o parte din cei absenţi a informat secretarul CR, Sergei Caraman. Potrivit acestuia, Andrei Atamanenco ( PDM) , Igor Câşlari (PN) şi Ghendie Severin se află în deplasare peste hotare, iar Iurie Siloci, liderul fracţiunii PLDM – în concediu medical.
Motivul absenţei altor 8 consilieri PLDM a fost anunţat de către consilierul liberal-democrat Ion Frunze care , la puţin timp după începutul lucrărilor, a dat citire unei declaraţii, după care a părăsit sala.
Cu detalii despre şedinţa CR Orhei de vineri, 24 iulie, vom reveni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/prima-sedinta-ordinara-a-cr-orhei-nou-ales-afla-cum-a-decurs/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19